M-au trecut de la schimburi la program de zi și mi-au scăzut veniturile. E legal?
Problema. Pe hârtie ai același salariu de bază. În buzunar, cu 20–25% mai puțin, pentru că au dispărut sporurile de schimb, noapte și weekend.
Ce câștigi. Răspunsul depinde de contract și de motivul schimbării. Modificarea clauzelor privind timpul de muncă ori salariul cere, ca regulă, acordul părților, cu excepțiile legale. Schimbarea graficului în limitele deja convenite nu este automat o modificare contractuală. Sporurile condiționate de munca efectivă de noapte sau în schimburi se verifică separat. Pot fi negociate măsuri de compensare, fără un drept automat la păstrarea oricărui spor.
Ce face A.L.E. Verifică mai întâi dacă ai semnat ceva și ce. Verifică legalitatea schimbării și, după caz, contestă sau negociază compensarea, individual și, când sunt afectați mai mulți, colectiv: o reorganizare a schimburilor care reduce veniturile a zeci de oameni este o temă de contract colectiv, nu o sumă de cazuri. Cere angajatorului să arate de ce a fost necesară schimbarea și dacă a existat alternativă.
Condiția. Nu semna „acte adiționale de actualizare a programului" fără să ceri, în scris, ce se întâmplă cu veniturile. Vezi întrebările 5 și 25.
Ce poți face acum: Ți s-a schimbat contractul fără acordul tău? Trimite-ne situația ta
Citit de 2 ori